|
Intregul alai, urmat de lautari, porneste spre
biserica. Mersul in alai, ca si intrarea in biserica trebuie sa
respecte urmatoarele reguli: in deschiderea alaiului trebuie sa fie o
domnisoara de onoare si un cavaler de onoare care sa duca lumanarile
celor doi miri. In spatele lor se afla nasul si mireasa, apoi mirele si
nasa. Imediat in urma lor vin socrii mari, apoi cei mici. Atat in
coloana, cat si in biserica, mireasa sta intotdeauna la stanga mirelui
sau a nasului, iar toate femeile din alai stau de asemenea in stanga
barbatilor pe care ii insotesc. Daca drumul pana la biserica se face cu
masinile, mare atentie trebuie avuta ca lumanarile sa nu stea in
aceeasi masina.Pana dupa realizarea cununiei, mireasa sta cu nasul si
cu lumanarea sa, iar mirele cu nasa si cu cea de-a doua lumanare.
La
plecarea din biserica, insa, mirii vor fi impreuna si la fel vor fi si
lumanarile acestora.
In timpul cununiei religioase, preotii slujesc
intai “logodna” celor doi miri, intrucat de cele mai multe ori mirii nu
fac slujba de logodire inaintea celei de cununie. In timpul acestei
slujbe, preotii ii “logodesc” pe cei doi miri si aseaza verighetele pe
degetele inelare ale mainii drepte. De abia dupa logodna are loc slujba
de cununare a celor doi miri, in timpul careia preotii inverseaza
verighetele intre miri si apoi le aseaza pe degetele inelare de la mana
stanga, unde vor ramane pentru tot restul vietii.
Utilizarea
verighetelor ca simbol al iubirii isi are originea in Egiptul Antic.
Egiptenii credeau ca prin inelarul mainii stangi trece o vena care duce
direct la inima. Astfel, prin schimbul de verighete intre soti, se
considera ca se realizeaza o legatura directa intre inimile lor.
Verighetele sunt realizate din aur (un metal pur) pentru a simboliza
atat durabilitatea casniciei, cat si puritatea sa. In timpul slujbei de
cununie, preotii ii iau pe miri si nasi -cateodata si pe purtatorii
lumanarilor- la dansul lui Isaia in jurul mesei, unde mirele si mireasa
incearca sa se calce pe picior reciproc. Se spune ca primul dintre miri
care va reusi sa-si calce partenerul pe picior in timpul dansului in
biserica, acela va conduce in casnicie si va avea intotdeauna ultimul
cuvant de spus. La sfarsitul slujbei mirii se saruta, sunt felicitati
de catre rude si nuntasi, se impart bomboane sau marturii. La iesirea
din biserica, nuntasii fac un pod de flori si arunca cu grau si orez.
Graul si orezul se arunca in calea tinerilor insuratei ca simbol al
belsugului si fertilitatii acestora.
Daca pana in momentul iesirii din biserica, mireasa
trebuia pazita pentru a nu zari alte mirese (superstitia spune ca ar
aduce ghinion privirea altor mirese), odata cununata si intrata in
randul femeilor, aceasta poate vedea orice alta mireasa, cununata sau
nu. Este randul altor mirese necununate sa-si fereasca privirea!
Apoi, tot alaiul se indreapta spre restaurantul
unde va avea loc petrecerea. La oras, petrecerea tine insa aproape
toata noaptea si are anumite obiceiuri de respectat. In locul unde va
avea loc petrecerea, intrarea se face exact in ordinea iesirii din
biserica, adica: domnisoara si cavalerul de onoare care poarta
lumanarile intra primii, cu lumanarile aprinse. Urmeaza mirii, apoi
nasii, socrii mari, socrii mici. Dupa ce s-a imortalizat momentul
intrarii acestora in local, tot in aceasta ordine, se aseaza cu totii
la intrare pentru a-i primi cu sampanie sau alte cocktailuri pe
nuntasi.
Odata intrati in local, dupa servirea antreurilor pe muzica de
“café-concert”, mirii fac deschiderea serii cu valsul miresei. Dansul
cu care mirii deschid seara poate fi un vals sau orice alta melodie pe
care acestia o doresc sau o considera sugestiva. Aceasta traditie
provine de pe vremea balurilor de la palatele regale, unde primii care
deschideau seara si dansul erau gazdele. Dupa acest prim dans, numai al
lor, mireasa danseaza cu socrul, iar mirele cu mama tinerei lui sotii.
Astfel, startul dansului este dat. Dansul lor este urmat de cel al
nasilor, al socrilor si apoi de catre ceilalti nuntasi.
Inapoi la traditii de nunta |
